Marţi, 26.11.2024, 16:34
Naty
Bine aţi venit Vizitator



Injectiile pentru copil


Cum sa faci injectiile mai usoare pentru copil?

Frica de ace si injectii nu l-a ocolit nici pe copilul tau. Daca unele tratamente pentru boli pot fi administrate si sub alte forme decat injectii, vaccinurile sunt obligatorii si micutul tau nu poate sari peste ele. Iata cateva metode de a le face mai putin traumatizante pentru cel mic!

Fii sincera cu micutul tau


Spune-i copilului ca trebuie sa mergeti la doctor, asa cum faceti de obicei. Nu trebuie sa pomenesti imediat despre injectii, dar daca te intreaba, este important sa nu il minti. Copilul isi poate pierde increderea in tine si poate ramane traumatizat de pe urma experientei.

Programeaza atent data de vaccinare a copilului

Incearca sa stabilesti consulturile medicale la o clinica sau spital cat mai aproape de casa. Daca stii ca micutul tau reactioneaza urat sau manifesta anumite efecte adverse, este bine sa fii cat mai aproape de casa pentru a-i oferi ingrijirile necesare.

Incearca sa programezi aceste interventii dupa-amiaza si niciodata in apropierea unor evenimente importante, precum zile de nastere, vacante sau alte deplasari. Copilul ar putea manifesta cateva zile dupa aceea eczeme, febra si alte simptome post-vaccinare si nu va fi prea activ sau binedispus.

Intreaba medicul daca ii poti da un calmant inainte de injectie


Cand copiii se tem de ace si injectii, le este frica de fapt de durerea provocata de acestea. Se poate minimiza durerea daca se administreaza o doza de acetaminofen cu putin timp inainte de injectare. Insa acest lucru se face numai cu avizul medicului.

Mai nou exista alte metode de a diminua disconfortul. Vorbeste cu medicul despre cremele cu efect anestezic care au rolul de a amorti usor portiunea corpului in care este introdus acul pentru ca micutul sa nu mai simta durerea.

Ia in calcul administrarea combinata a vaccinurilor


Daca micutul tau reactioneaza foarte urat la vederea acelor si ii sunt facute vaccinurile cu mare greutate, incearca sa te sfatuiesti cu medicul privitor la posibilitatea combinarii vaccinurilor. Acest lucru inseamna sa se faca mai multe vaccinuri deodata, pentru ca micutul tau sa fie supus la mai putine astfel de traume de-a lungul copilariei.

Promite-i o activitate placuta sau o prajiturica dupa vaccinare


Este un fel de mita pentru micut, dar poti ii poti schimba conotatia si o poti transforma intr-o mica sarbatorire a faptului ca a fost copil cuminte si ca a reusit sa treaca cu bine peste acest hop numit vaccin. Spune-i ca mergeti la cofetarie sau la locul lui preferat de joaca dupa ce treceti pe la doctor.

Evita sa folosesti expresia "daca..., atunci" cand vorbesti cu el. Nu conditiona prajiturica sau joaca de modul in care se va descurca la doctor. Mai bine foloseste exprimarea "cand vom termina cu doctorul, vom merge sa mancam o inghetata uriasa pentru ca ai fost baietel mare si cuminte si ai mai trecut de un vaccin". Chiar daca micutul nu se descurca exemplar in timpul injectiei, dar vezi ca s-a straduit, apreciaza-i eforturile si ofera-i recompensa.

Fii realista

Oricat i-ai explica copilului cum trebuie sa se poarte si ce il asteapta la medic, injectiile vor fi la fel de infricosatoare pentru el. In ciuda bunelor intentii, trebuie sa fii pregatita sa ai parte si de un concert de plansete si tipete, dar si de ceva reactii necontrolate ale copilului.


Publicitate

Căutare

Cursul valutar

Meteo

Calendar

«  Noiembrie 2024  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Prietenii site-ului

Statistici


Total online: 17
Vizitatori: 17
Utilizatori: 0
Copyright MyCorp © 2024 | Creatorul de site-uriuCoz