Acum bebelusul tau este un embrion ce consta din 2 straturi: epiblastul si hipoblastul din care se vor dezvolta toate organele lui si toate partile componente ale corpului.
Placenta primitiva este formata si ea din 2 straturi in acest moment. Celulele ei formeaza tunele in mucoasa uterina, creand spatii pentru ca sangele sa poata circula prin ele, astfel incat placenta in curs de dezvoltare poate furniza elemente nutritive si oxigen bebelusului tau atunci cand va fi momentul, cam pe la sfarsitul acestei saptamani.
Acum sunt prezente si sacul amniotic ce va gazdui embrionul, fluidul amniotic si sacul vitelin ce produce celulele rosii ale sangelui si ajuta la transmiterea substantelor nutritive la bebelus pana cand placenta este pregatita sa indeplineasca aceasta functie.
Fiecare bebelus se dezvolta usor diferit – chiar si in corpul tau. Informatiile noastre sunt destinate sa iti ofere o idee generala despre dezvoltarea bebelusului tau.
Cum se schimba viata ta
In aceasta saptamana ar trebui sa afli daca esti insarcinata. Cum vei sti sigur? Fa acasa un test de sarcina; acestea nu sunt diferite de testele folosite in majoritatea cabinetelor medicale.
Daca testul este pozitiv, suna la cabinetul medicului tau si fa o programare pentru primul tau control prenatal. Multi medici nu te vor examina pana cand nu ai cel putin 8 saptamani de sarcina, dar daca iei orice medicament – prescris de medic sau nu – intreaba acum daca respectivul medicament este sigur pentru sarcina si anunta medicul daca ai orice alte motive de ingrijorare.
Ar trebui deja sa iei vitamine prenatale, dar daca nu ai inceput deja acum este momentul. Urmatoarele 5 saptamani sunt critice pentru dezvoltarea bebelusului tau. Placenta si cordonul ombilical, care favorizeaza furnizarea de elemente nutritive si oxigen bebelusului tau, sunt si ele in dezvoltare, dar functioneaza deja. Bebelusul tau este acum expus, via placenta, la orice introduci in corpul tau, asa ca asigura-te ca totul este sanatos.
Daca rezultatul testului de sarcina este negativ, mai fa unul peste cateva zile. Unele femei insarcinate nu au produs inca suficient hormoni de sarcina pentru a obtine un rezultat pozitiv al testului.
Daca intre timp ti-a venit menstruatia, poti sa incerci sa concepi un copil din nou luna viitoare. Dar daca incerci fara succes timp de un an sau mai mult (sau pentru 6 luni daca ai peste 35 de ani), vorbeste cu medicul tau despre un examen complet pentru tine si partenerul tau pentru a descoperi eventualele probleme de fertilitate.
Nimeni nu isi doreste sa ajunga in aceasta situatie, dar tine cont de faptul ca o problema de fertilitate descoperita la timp va scurta timpul de asteptare pana la indeplinirea visului tau de a avea un copil.
Cum se schimba corpul tau
Corpul tau sufera modificari chiar din a patra saptamana de sarcina. De exemplu, corpul tau produce deja mai mult sange pentru a transporta oxigenul si substantele nutritive la fat. O crestere a aportului de lichide poate imbunatati circulatia, care este influentata de producerea mai mare de sange. Tot din aceasta cauza, pulsul creste cu 15 batai pe minut. Toate aceste transformari pot crea senzatia de oboseala si epuizare.
Printre alte transformari se numara si simptomele legate de sani, care incep sa doara, sa furnice sau sa fie mai tensionati. Ei vor creste constant pe parcursul sarcinii.
Mucoasa care captuseste uterul se ingroasa si vasele de sange din interior incep sa se mareasca pentru a hrani fatul. Colul uterin incepe sa se inmoaie si sa isi schimbe culoarea.
Pregateste-te si pentru starea de rau matinala. Ia cateva bomboane de menta sau mesteca niste guma dupa orice episod de voma. Pastreaza-le in geanta, la birou, in masina si langa patul tau astfel incat acestea sa fie la indemana atunci cand ai nevoie de ele.
3 intrebari despre testele de sarcina
Esti gata sa afli cu siguranta daca esti insarcinata? Testele de sarcina efectuate acasa sunt instrumente de mare acuratete atunci cand sunt efectuate corect si la momentul potrivit, dar instructiunile de folosire pot fi gresit intelese. Iata cateva din lucrurile importante pe care trebuie sa le stii.
1. Cand pot sa fac un test de sarcina si sa obtin un rezultat exact?
Cel mai bun moment pentru a face un test de sarcina este cam la o saptamana dupa momentul in care ar fi trebuit sa-ti vina menstruatia. Majoritatea testelor de sarcina ce se efectueaza acasa pretind o acuratete de 99% si aceasta implica faptul ca le poti folosi chiar si in ziua in care trebuia sa apara menstruatia, dar pentru mai multa siguranta, testul trebuie facut sau cel putin repetat la o saptamana sau chiar doua dupa data asteptata a menstruatiei.
Cantitatea de gonadotropina corionica umana (hCG)– hormonul masurat de testele de sarcina – din urina in orice zi dupa implantare variaza considerabil de la o femeie la alta. O echipa de cercetatori a evaluat 18 teste si a descoperit ca doar unul dintre ele a fost suficient de sensibil pentru a detecta nivelurile de hCG pe care majoritatea femeilor insarcinate le vor avea probabil in prima zi in care nu le-a venit menstruatia. Majoritatea celorlalte teste au avut o sensibilitate de doar 16% in acel moment.
2. Cum pot avea cel mai bun rezultat de la un test de sarcina?
Mai intai verifica data expirarii testului si asigura-te ca este inca valabil. Daca ai pastrat testul intr-un loc unde este umezeala sau caldura (cum ar fi baia), acesta ar putea fi deteriorat, asa ca arunca-l si cumpara unul nou.
Cand esti gata sa faci testul, citeste cu atentie instructiunile deoarece acestea variaza in functie de firma producatoare. Pentru cele mai bune rezultate, fa testul de dimineata, cand urina este concentrata.
3. Chiar si o linie palida inseamna ca sunt insarcinata?
Daca ai un rezultat pozitiv la test, chiar daca este foarte slab, exista sanse ca tu sa fii insarcinata. Pentru ca un test efectuat acasa sa dea un rezultat pozitiv, corpul tau trebuie sa fabrice o cantitate detectabila de hCG si aceasta se intampla doar in sarcina. Multe femei au un rezultat pozitiv foarte palid daca nu au asteptat suficient de mult timp pana cand au facut testul.
Pentru a fi sigura, repeta testul peste 2 sau 3 zile. Daca rezultatul pozitiv este mai pronuntat, felicitari! Daca testul ulterior este negativ, este posibil sa fi avut o pierdere de sarcina foarte precoce. Expertii estimeaza ca 20 – 30% din totalul sarcinilor se termina cu o pierdere de sarcina, asa ca din nefericire acest lucru este destul de obisnuit.